Inscriere 2023 - Dogioiu Rareș


Nume și prenume: 
Dogioiu Rareș
Clasa: 
XI-a
Litera: 
B
Media după primul semestru: 
10
Media generală: 
10.00
Despre tine: 
Numele meu este Dogioiu Rareș, am 17 ani și sunt elev la Colegiul Național „Dinicu Golescu”, la profilul Matematică-Informatică Intensiv. Mă consider o persoană care, deși calculată în momentele importante, apreciază spontaneitatea și încearcă să iasă cât mai mult din propria zonă de confort. Îmi place sa mă descopăr pe mine, descoperind mai întâi lumea, întâlnind oameni noi si trecând prin experiențe de neuitat.
Hobbiuri: 
Îmi place să îmi îndrept timpul liber în cât mai multe direcții, spre o cultură cât mai vastă: cânt la instrumente precum vioara, pianul și chitara, dar și vocal, absolvind cu câțiva ani în urmă Școala de Muzică din Câmpulung, artă pe care o îmbin cu practicarea dansurilor populare, fiind parte din ansamblul „Plaiuri Muscelene”, sunt pasionat de mersul pe munte, ajungând de-a lungul timpului nu doar pe cele mai înalte, ci și pe cele mai frumoase vârfuri din țara noastră, acolo unde îmi exercit și înclinația spre fotografie, citesc, în special literatură clasică, unde de fiecare dată găsesc un nou model, o nouă carte sau autor preferat, dar, poate cel mai important, petrec timp cu oamenii care îmi sunt dragi și îmi creez amintiri de neuitat cu aceștia.
Despre mândria de a fi elev al liceului: 
Sunt mândru să fiu elev al Colegiului Național "Dinicu Golescu", o instituție de învățământ de prestigiu care a căpătat de-a lungul anilor o reputație remarcabilă. În fiecare zi, intrând pe acele coridoare încărcate de istorie și tradiție, mă simt parte dintr-o comunitate înfloritoare, unde pasiunea pentru cunoaștere și dorința de a excela se împletesc armonios. Aici, am întâlnit profesori dedicați, care au transformat predarea într-un adevărat act de iubire față de învățământ. Fiecare materie a devenit un univers în sine, iar dorința de a învăța și de a descoperi lucruri noi m-a încurajat să merg mereu mai departe. Atmosfera prietenoasă și sprijinul oferit de colegii mei m-au ajutat să cresc și să înțeleg că învățarea este mai mult decât un simplu proces, este o aventură minunată.
Fapte și comportamente remarcabile: 
Fac parte din echipa fondatoare a festivalului „Perspective”, a cărui primă ediție a avut loc în urmă cu o lună. Am pornit de la ideea de a crea un festival făcut de adolescenți, pentru adolescenți, iar această primă ediție a avut ca temă orientarea în carieră. De-a lungul a două zile, tinerii din Câmpulung și nu numai au avut ocazia de a întâlni la Convivial (https://www.instagram.com/__convivial_/) personalități remarcabile ale Câmpulungului, dar și oameni din toată țara, din diverse domenii de activitate, ce au o anumită legătură cu orașul nostru. (Pentru mai multe detalii: https://www.perspectivefest.ro)
Olimpiade școlare: 
Olimpiada de Tehnologia Informației - Etapa Naționala, Mențiune și Medalie de Argint Olimpiada de Limba Franceză - Etapa Județeană, Mențiune Olimpiada de Informatică - Etapa Județeana, participare Concursul International „Jeu parle français” (Hackaton) - Locul I în lume Concursul Internațional „Plume d'or” - Locul 9 în lume, primul din România Concursul „Le français, mon amour” (al rețelei de Alianțe Franceze din România) - Locul I Concursul „Orthofrançais” - Premiul I Concursul Internațional „Mathématiques sans Frontières” Examenul DELF (Diplôme d'études en langue française) - Nivel B2 (în acest moment pregătindu-mă pentru DALF Nivel C1)
Competiții sportive: 
Cu toate că în ultimul an competițiile sportive nu au reprezentat un obiectiv principal (practicând sportul doar ca hobby), în trecut am reușit performanțe precum locul I la Olimpiada de Șah pe echipe, faza locală și locul III la faza județeană.
Manifestări literar artistice: 
Participarea la multiple concursuri de creație literară în limba franceză („Dis-moi dix mots”, „Chansons sans Frontières”, „Concours des Jeunes Plumes Francophones”) sau de interpretare vocal-instrumentală în limba franceză („Chants, sons sur scène”), având rezultate remarcabile. În plus, am participat activ la organizarea și prezentarea mai multor activități din amfiteatrul CNDG (Ziua Internațională Francofoniei, Ziua Internațională a Profesorului de Franceză).
Proiecte de cercetare: 
Participarea în diverse proiecte Erasmus+: „Discover the Real Life” - Mobilitatea din Polonia și din România „Recycling makes the world go round” - Mobilitatea din România În plus, am participat la un atelier podcast în limba franceză, alături de Benjamin Ribout, jurnalist francez al Radio France International, unde am abordat orientarea în carieră a tinerilor, realizând un podcast pe această temă.
Situația materială: 
Am o situație materială ok, mama fiind profesor, iar tata decedat.
Premiul special: 
Refrain : Merci, mais ce n’est pas « au revoir » Le temps qui passe encore, et nous sommes des fuyards. Même si nos têtes sont pleines de brume Il faut qu’on pousse les nuages, sans perdre au moins une plume. Couplet I : Je garde mon cœur ouverte et mon espoir Mais j’ai l’impression d’avoir perdu toute la mémoire Oui, je l’ai senti, oui, ça m’a fait mal Mais, je crois qu’à mon âge, peut-être c’est normal. Couplet II : J’écoute toutes les voix et j’entends les rumeurs La vie n’est pas la même, n’a pas les mêmes couleurs. Le temps passe trop vite, un truc inexpliqué, Mais c’est moi qui profite d’un peu d’éternité. Couplet III : Les tulipes blanches fanent, elles perdent leur parfum, Elles meurent et les champs ne gardent qu’un aspect commun. Tous ces beaux paysages se perdent au fil de temps, Mais ça, ce n’est pas dommage, ils renaissent au printemps. - Cântec în limba franceză - Echipă: Rareș Dogioiu & Adelina Heroiu