Nume și prenume:
Popa Daniela Petruța
Clasa:
XI-a
Litera:
B
Media după primul semestru:
9.73
Media generală:
9.73
Despre tine:
M-am născut în municipiul Câmpulung, județul Argeș. Sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “ Dinicu Golescu”, specializarea matematică-informatică intensiv informatică. Am 18 ani și am o deosebită atracție față de limba franceză. Îmi place să învăț lucruri noi și să vin cu idei creative pentru a îmbunătăți ceva sau a face ceva nou. Un domeniu care mă pasionează este dezvoltarea personalității mele. Caut mereu provocări și să învăț lucruri noi. Am dezvoltat abilități grozave de comunicare, abilități de ascultare și abilități de rezolvare a problemelor care mă ajută în viața de zi cu zi, la școală, dar și în viața personală în ceea ce privește încrederea și comunicarea .
Hobbiuri:
Îmi place voluntariatul și implicarea în comunitate. În februarie 2021, doamna profesor de limba franceză Stanciu Mihaela, mi-a comunicat un mesaj transmis de către o fostă elevă despre alăturarea într-un ONG numit POV21. Acolo am întâlnit o echipă de tineri din toată țara care gestionează o revistă online, șase redacții internaționale și organizează evenimente deosebite. Eu am început prin a fi redactor în redacția de franceză. După o evoluție deosebită în ceea ce privește redactarea articolelor și responsabilitate, am fost plăcut surprinsă să reușesc ,în doar cinci luni de activitate, să promovez în postul de coordonator, redactor-șef, al acestei redacții. Am obținut în patru luni consecutive titlul de « Autorul Lunii ». Datorită acestei activități mi-am putut îmbunătăți și capacitatea de a comunica în limba franceză și am întâlnit persoane din toate colțurile României și chiar și francezi nativi. În prezent, sunt coordonatorul a 3 redacții internaționale: franceză, engleză și italiană.
Datorită acestei experiențe, am ajutat și în organizarea evenimentului "Târgul de viitor" (https://pov21.ro/2022/04/04/targul-de-viitor-bistrita-nasaud/) și am pus bazele proiectului Biblioteca POV21 Argeș.
În privința studiilor pe care le voi urma după liceu, îmi doresc să devin doctor și mă pregătesc pentru admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", București, medicină generală. Mi-aș dori ca viitoarea mea carieră să se desfășoare într-o țară vorbitoare de limbă franceză sau în orașul meu natal, pentru a fi aproape de familie.
Despre mândria de a fi elev al liceului:
Sunt elevă la Colegiul Național "Dinicu Golescu" și sunt foarte bucuroasă pentru că am făcut această alegere. Încă din prima zi în care am trecut pragul acestui colegiu, pe vremea când se țineau aici etapele locale ale concursurilor și olimpiadelor școlare, am întâlnit cadre didactice valoroase care îmi insuflau blândețe și răbdare. Pot spune că nu m-am înșelat și pe parcursul acestor trei ani acest lucru s-a reflectat în activitatea acestora la clasă. Am învățat lecții și am primit sfaturi care mă vor ajuta pe parcursul vieții și mereu îmi voi aduce aminte de anii pe care i-am petrecut învățând de la aceste cadre didactice excepționale. De când eram mică, citeam în ziare și vedeam pe internet rezultatele unor elevi deosebiți din Argeș. În majoritatea cazurilor, erau elevi ai Colegiului Național „Dinicu Golescu” și acest lucru m-a ambiționat să intru la această instituție performantă. Încerc să implic cât de mult se poate liceul în activitățile în care sunt voluntar pentru a oferi elevilor șansa ca implicare în societate și voluntariat.
Fapte și comportamente remarcabile:
Dețin diploma oficială DELF (nivel B2) și mă pregătesc pentru examenul Cambridge English: Advanced (CAE).
În cadrul ONG-ului POV21, de care am amintit anterior, am descoperit proiecte organizate de către acești tineri. Biblioteca POV21 este unul dintre proiectele care mi-au atras atenția și am vrut din tot sufletul să îl aduc și în județul nostru. Am conceput proiectul sub forma unui act de caritate, menit pentru a ajuta și alți copii din medii defavorizate să guste bucuria lecturii diverse dotându-le biblioteca din cadrul școlii lor. La prima ediție, desfășurată în martie 2022, datorită tuturor elevilor și profesorilor care au luat parte la acest proiect ambițios s-au strâns peste 500 de cărți pentru Școala Gimnazială Morărești. La a doua ediție, desfășurată în noiembrie 2022, am strâns peste 800 de cărți pentru Școala Gimnazială Albeștii de Argeș. La cea de-a doua ediție, am reușit să extind proiectul și în municipiul Pitești colaborând cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș. În plus, prin proiectul "Este timpul poveștilor!", am înregistrat audio diverse povești pentru copii din spitale sau clinici care nu pot citi de unii singuri.
În perioada iulie-noiembrie 2022, am făcut parte din echipa de liceeni din cadrul proiectului demarat de Radio France Internationale împreună cu Organizația Internațională a Francofoniei. Acest proiect a constat în realizarea unui podcast, în limba franceză. Împreună cu fetele din echipa mea am realizat un podcast care s-a bazat pe înțelegerea părerilor tinerilor din Câmpulung, nativi sau stabiliți aici de câțiva ani, despre evoluția societății din acest oraș și multitudinea de activități care pot fi făcute aici cu ajutorul oamenilor ospitalieri și generoși. Proiectul a avut tematica "Tinerii din Câmpulung: între istorie și modernitate". Cu ocazia acestui proiect, am cunoscut un arhitect german care s-a mutat de 3 ani în Câmpulung și a fost fascinat de peisajele și arhitectura clădirilor din municipiul nostru, astfel hotărând să se stabilească aici.
Sunt voluntar în Programul „Șah în Stoenești” care a debutat pe 8 iulie 2023. ( https://www.facebook.com/photo/?fbid=775542521024385&set=a.235853924993250 ). Mă sfătuiesc cu domnul Dimitriu Matei, instructorul de șah, și cadrele didactice ale școlilor participante, astfel, voi folosi materialele furnizate de echipa Federației de Șah pentru a învăța și îndruma copiii din școlile satelor Stoenești, Bădeni, Piatra și Cotenești pe perioada verii, atât în format fizic, cât și online. Îmi doresc ca această activitate să aibă o durată prelungită, astfel, voi participa în cadrul orelor de Muzică și Mișcare sau Educație fizică și sport pentru a extinde acest minunat sport, șahul.
Olimpiade școlare:
De-a lungul ciclului gimnazial am participat la multe olimpiade și concursuri și ar fi fost mai multe dacă acestea nu ar fi fost anulate de către pandemie. Am obținut premiul III la Olimpiada de Limba Germană Modernă, etapa județeană. În doi ani consecutivi, am obținut premiul II și premiul III la Concursul Naţional "La Școala cu Ceas", disciplina geografie. În fiecare din anii de gimnaziu am obținut premiul II și premiul I la Olimpiada Județeană de limba Franceză. În clasa a IX-a nu am putut participa deoarece aceasta a fost sistată de către pandemie și acum, în clasa a X-a, am obținut locul doi pe județ. Anul acesta, am obținut locul I la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română- etapa locală, am participat la Olimpiada de Limbă Germană- etapa județeană, Concursul Județean de Informatică „Dan Barbilian”, Olimpiada Județeana de Informatică și Concursul Internațional „Mathématiques sans frontières”.
Competiții sportive:
Am fost voluntar în organizarea Campionatului Național Universitar de Baschet Masculin 5x5 care s-a desfășurat în perioada 20-22 mai 2022 și a Campionatului Național Universitar de Baschet Feminin 5x5 care s-a desfășurat în perioada 27-29 mai 2022.
Manifestări literar artistice:
În anii de gimnaziu am reușit să obțin premiul I (secțiunea proză) la Concursul județean artistico-plastic, tehnic „BUCURIILE IERNII”. În doi ani consecutivi am obținut premiul II la Festivalul Concurs Județean de Poezie, Cântec și Teatru Francez „Anna de Noailles” (secțiunea teatru). În clasa a X-a, am obținut premiul II la Concursul județean de creație literară „Povești de iarnă!” (secțiunea limba franceză) și premiul III la același concurs (secțiunea limba germană). Anul acesta, am obținut mențiune în cadrul aceluiași concurs la secțiunea limba franceză. Având în vedere cele menționate anterior, scriu articole pentru redacția de limbă franceză și pentru cea de limba germană a ONG-ului POV21.
Proiecte de cercetare:
-
Situația materială:
Am o situație materială modestă, mama este profesor învățământ primar.
Premiul special:
It was an old blue house on Simon Street. A rundown bi-level with rotting shutters and green moldy windows. It had a cracked driveway with dry yellow grass and a deceiving white picket fence. The moss that crept up the bark of a growing cherry blossom, and a rusty red well pump garnished the lawn. My mother stumbled down three broken concrete steps with me in her bloody dotted pricked arms. An unfamiliar car pulled up to the curb, and a stranger ripped me from the hold of this addict, strapping me into a small beige car seat. My brothers had left before me and I was the last to go. I was the last to leave behind the sticks of butter and microwaved bacon we ate for dinner, still raw as we struggled to swallow. I was the last to leave behind holes in the walls made by a broken father and angrier sons. I was the last to leave behind the locked doors to rooms in which I had no escape. I was saying goodbye to something that I never deserved, something that was holding me back from a picture- perfect family. The thing I had always wanted. Yet, I hated it.
I kept my gaze down, tracing the fissures in the driveway cement. Struggling underneath the grip of my social worker, I walked through an intimidating blue door. Its color in slight contrast with the shutters, which were dulled from the sun’s bright exposure. My eyes darted skeptically, searching for reasons to judge. Dusty molding, dog hair on the floor, crumbs on the counter from a toasty loaf of Italian bread. Fall decorations , yet still cozy outside. Did they have fingerprints on their windows too? I couldn’t tell if this house was a home. Food to eat and a mattress bigger than I could ever imagine. My brothers were there already too. They placed us with each other, pulling that picture togheter. Just like moments, this didn’t last. Each of them were taken, one by one, stealing a piece of me with them each time.
Five years later, these people who were once strangers became my parents. Something that, I, perhaps ungrateful in the eyes of others, resented. They adopted me; the sweetest most compassionate people in the world opened their home and their hearts. My heart stayed shut, hidden as it always had been behind the protection of that deceiving white picket fence. I never hated my biological parents; my mother fought demons, and my father ran from them. My brothers; a product of their upbringing and my mother a product of hers. And as much as I wanted to follow in their footsteps and succumb to the life they had lived before me, I knew I had to break the cycle. I fought to be more because I wanted to smile to be as genuine as I am. To live life with no regrets, and do what I can to catch every train before it leaves the station. To be free from the bond of the white picket fence. I wanted to be the first generation to attend college rather than to find comfort in a bottle or a needle.
The first to make a family that sticks together, one that is loving and caring and present. I wanted to have that white picket fence family. However, as much as I yearned for the “Brady Bunch” upbringing, my experiences molded me into who I am: the girl with hope who appreciates the little things, the class clown who knows how much a laugh may mean, the student who waves hello to everyone who she may pass in the hallway, knowing how it feels to go unnoticed, and the selfless daughter who puts everyone before herself.
This life, as sorrowful and bitter as it has the tendency to be, has its snippets of sweetness in very breath.